luni, 13 noiembrie 2017

 Sursa:http://www.in-cuiul-catarii.info/2017/11/13/un-raspuns-cat-un-sut-in-cur-13159

Un răspuns cât un șut în cur

După cum bine se știe, pe data de  6 Octombrie, FMR împreună cu ROMIL, AORR Asociațiile veteranilor și alte asociații membre ale Forumului Asociațiilor Militarilor, au organizat un Marș al tăcerii ocazie cu care au trimis memorii către Președintele României și Adunarea Parlamentară a țărilor Membre NATO.
Înainte de aceasta, în Septembrie, când s-au întâlnit reprezentanții Asociațiilor participante la Forum pentru a stabili această acțiune dar și alte demersuri care urmează a fi luate legate de îngrijorarea privind starea armatei, una din decizii a fost să se trimită un memoriu iar dacă nu vom primi răspuns sau acesta va fi în dorul lelii, să se treacă la acțiuni mai hotărâte.
Ei bine, s-a primit răspuns de la Măria Sa Iohannis cel care își face timp să iasă la tv să critice măsurile fiscal ale guvernului, să facă un pic de mișto de PSD, să invite oamenii să ia atitudine împotriva scoaterii sale din procesul numirii procurorilor șefi, dar nu are timp să se întâlnească cu reprezentanții a 20 de asociații ale militarilor în condițiile în care Sistemul Național de Apărare este așa cum am spus în repetate rânduri.
Iată răspunsul dat de un cineva Consilier de la Cotroceni. Numele  mangafalei nu contează așa cum nu contează nici răspunsul, așa cum nu contează nici militarii pentru ei.
După cum se vede, la problemele ridicate de Forum, concret, pe puncte și punctișoare, domnul președinte, prin unul din  consilieri, adică un consilier de duzină,  instruit la SNSPA, ne răspunde spunând că domnul Iohannis încă de la grădiniță s-a ocupat de problemele de apărare, în special a caselor luate cu japca și prin documente false.
Apoi la punctual doi suntem anunțați că tovarășul președinte a depus eforturi pentru înzestrare, mai ales a Vilei în care locuiește unde și-a tras un dormitor în care intră direct cu Air Force 1  și mai are în plan și un lac pentru rățuște.
La punctul 3 al răspunsului aflăm care este strategia de apărare a domnului președinte, dar așa vag, căci concret am aflat în intervențiile sale televizate în care ne vorbea despre apărarea dreptului său în numirea capetelor plecate ale justiției.
La punctul 4 suntem informați că domnul președinte s-a asigurat că salariile și pensiile militarilor sunt pe măsura meritelor.Cu alte cuvinte domnia sa, ne-manifestând obiecții,  este de acord cu măsurile Olguței în special cu cele care au dus la decimarea Sistemului Național de Apărare. Probabil în întrevederile sale cu Brăzdatu s-au pus de acord că e nevoie de o ”primenire” a conducerii Sistemului Național de Apărare, ocazie cu care fiecare decident să își promoveze incompetentele slugi.
În sfârșit, la punctul 5 ni se spune  că tov. președinte  are atâtea vizite de făcut, mai sunt atâte țări de vizitat, atâtea mâini de pupat și atâtea temenele de făcut prin marile capitale ale lumii, încât ”nu s-a putut identifica un reper temporal” pentru planificarea unei întâlniri cu  reprezentanții unei părți importante a armatei active și din rezervă. Măi să fie, citind acest răspuns, în special punctul 5 am realizat în sfârșit de ce a trebuit schimbăm Ștefan Gheorghiu cu SNSPA. Păi poate să spună Iliescu ce vrea el cu ”sinergia faptelor și  meandrele concretului”, nu se compară cu reperele temporale ale lui Pișculică sau nu mai știu cum îi zice lui nenea ăla specialist în vorbe care nu spun nimic. Nenea consilieru, îmi spui și mie ce prefesor ai avut, că vreau să iau și eu niște lecții în particular, să îl las pe Nero cu gura căscată, că în ultimul timp se uită cam de sus la mine. Hai că dau o bere.
Una peste alta, fără farafastâcuri și cuvinte încrucișate, răspunsul președintelui este echivalentul unui șut în cur,  dat nu doar semnatarilor memoriului, nu numai militarilor români ci tuturor aspectelor cu care se confruntă armata română, șut dat de piciorul prezidențial  cu tripla calitate,  de președinte al statului, șef al CSAT și comandant al forțelor armate, conform art. 96 al Constituției, nu ”Comandant suprem al Armatei”cum greșit și anacronic scrie domnul Consilier, rămas cu mintea în anul 89. Mai spune domnul consilier în răspunsul său dat în numele președintelui, că individul este preocupat de creșterea calității vieții personalului din instituțiile SNAp. Despre care creștere vorbește domnul consilier, când Ordonanța 59 îngheață creșterea pensiei? Din câte știu nici Cimitirul Ghencea Militar nu mai are locuri așa că despre ce creștere se spune acolo? Vorbe de clacă.
Acuma având în vedere acest răspuns cât se poate de clar privind interesul și intențiile președintelui față de militari, singura măsură care a mai rămas este o mică pichetare a Cotrocenilor, până ce domnul Președinte va găsi chestia aia temporală. Treaba trebuie făcută militărește, pe schimburi, cu banderole de planton și SSC, OSU, veselari care să aducă gustarea, ca la armată. Cum caschete nu prea mai avem și mai ales în nici un caz de aruncat peste gard, eu m-am gândit la niscaiva șosete că tot va trebui să schimbăm câteva rânduri până se va găsi samsingul ăla temporal.
Haideți flăcăi, înscrieți-vă la servicii de planton că nu mai ține altfel. Ori ne mișcăm, ori rămânem românii lui Țuțea.
PS: În mojicia și lipsa de educație de care oricum dă dovadă în răspunsul său, semnatarul uită să se adreseze domnului General Gropan cu titlul de general, arătând odată în plus că pentru el militarii nu au grade, nu merită respect, sunt ”cu numărul” prin țara asta.


vineri, 10 noiembrie 2017

ANALIZA PE TEXT ( MAJUSCULELE, ALDINELE SI DIACRITICILE scot in evidenta aprecierile noastre) A RASPUNSURILOR LA MESAJUL ADRESAT

Excelentei sale domnul Klaus Werner Iohannis
Presedinte al Romaniei,
Presedinte al Consiliului Suprem de Aparare al Tarii ,
Comandant al Fortelor Armate
Excelenta Voastra Domnule Presedinte al Romaniei,
Presedinte al CSAT , 
Comandant al Fortelor Armate,

                Mă adresez dumneavoastră în calitate de Preşedinte al Federatiei Militarilor din Romania si Presedinte in exerciţiu al Forumului de dezbateri ale Structurilor Asociative ale Militarilor în Rezervă și Retragere din România (S.A.M.R.R.) care au în componenta un număr de peste 30 de organizații din Sistemul Național de Apărare, cu următorul mesaj:
  Reprezentantii Rezervei Armatei Romaniei, intruniti azi 6 octombrie 2017 in Bucuresti, cu ocazia MARŞULUI TĂCERII – MARSULUI DEMNITATII, o acţiune de protest organizată de Federaţia Militarilor din România si Forumul structurilor asociative ale militarilor, acţiune materializată prin depuneri de coroane, marş şi adunare publică, constatand degradarea continua a statutului militarului in societatea Romaneasca, au cazut cu totii de accord sa va informam pe dumneavoastra si pe reprezentanţii Adunarii Parlamentarre NATO, asupra situatiei reale.
1. Prin acest mesaj, ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la lipsa de determinare a clasei politice românești față de respectarea angajamentelor asumate cu prilejul aderării României la NATO, respectiv de transformare a Armatei României într-o structură națională de apărare competitivă, modernă, dotată, echipată şi plătită după standardele Alianţei, cu un înalt nivel de pregătire, reacţie şi intervenţie, aptă să satisfacă atât nevoile naționale de apărare - „garantarea suveranității, independenței și unității statului, a integrității teritoriale a României și a democrației constituționale” - cât și pe cele ale Alianței - „contribuția la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară” și „participarea la acțiuni privind menținerea sau restabilirea păcii, în condițiile legii și ale tratatelor internaționale” - așa cum este stipulat în Constituția României. NICI O REFERIRE IN RASPUNS!
2. Noi, reprezentanții structurilor asociative ale militarilor în rezervă și retragere din România, un think-tank ce militează pentru dialog interinstituțional constant, activ, constructiv și permanent, bazat pe stimă, respect şi ataşament faţă de valorile democraţiei euro-atlantice, susținem cu hotărâre și determinare inițiativele și acțiunile menite să asigure îndeplinirea obiectivelor apărării naţionale şi colective în cadrul Alianţei Nord-Atlantice, dezvoltarea sentimentelor datoriei faţă de țară, a solidarității și cooperării între cadrele militare active, în rezervă sau retragere din sistemul de securitate națională a României, NIMIC!
3. Cunoscând angajamentele internaţionale ale României și răspunderile ce ne revin în cadrul Alianței Nord-Atlantice privind consolidarea flancului sud-estic al NATO, conform deciziilor adoptate la Summit-urile din Țara Galilor din 2014 și de la Varşovia din 2016, suntem conștienți de necesitatea adaptării rapide a măsurilor de securitate și apărare națională la provocările şi ameninţările existente în acest spațiu din proximitatea granițelor noastre, cu precădere în regiunea extinsă a Mării Negre, NIMIC!
4. Prin acest mesaj, ne exprimăm profunda îngrijorare cu privire la lipsa de determinare a clasei politice românești față de respectarea angajamentelor asumate cu prilejul aderării României la NATO, respectiv de transformare a Armatei României într-o structură națională de apărare competitivă, modernă, dotată, echipată şi plătită după standardele Alianţei, cu un înalt nivel de pregătire, reacţie şi intervenţie, aptă să satisfacă atât nevoile naționale de apărare - „garantarea suveranității, independenței și unității statului, a integrității teritoriale a României și a democrației constituționale” - cât și pe cele ale Alianței - „contribuția la apărarea colectivă în sistemele de alianță militară” și „participarea la acțiuni privind menținerea sau restabilirea păcii, în condițiile legii și ale tratatelor internaționale” - așa cum este stipulat în Constituția României, NU PREZINTA INTERES!
5. Dorim să folosim acest prilej pentru a vă supune atenţiei următoarele aspecte ce privesc situaţia Armatei României, în general, precum şi a personalului militar în activitate, în rezervă şi în retragere, în special:
5.1. Politica alocărilor bugetare pentru apărare, de după aderare, a fost una profund greșită - max.1,2% din PIB, față de 2,38% cât a fost angajamentul asumat inițial - ceea ce a condus la o deteriorare constantă a stării de operativitate a tehnicii de luptă, armamentului, echipamentelor și aparaturii militare, determinând Armata să recurgă la adevărate „programe de supraviețuire”. Drept urmare, capabilitățile militare ale României s-au restrâns și s-au diminuat continuu, ajungând să se limiteze, în prezent, la doar câteva domenii de nișă. Evitarea unui deznodământ periculos s-a datorat profesionalismului şi dăruirii militarilor de toate gradele, care au reuşit să surmonteze aceste lipsuri și să mențină capacitatea combativă a unităților și marilor unități la un nivel acceptabil. Deși a fost permanent informată și a promis măsuri de îmbunătățire a stării Armatei, puterea politică, în cvasi-totalitatea ei, a neglijat sau a renunțat să-și onoreze angajamentele din campaniile electorale, lăsând lucrurile să evolueze într-o direcție contrară celei pe care situația de securitate, generală și regională, ar fi impus-o. În toți acești ani, Armata României nu și-a fundamentat procesul de planificare a apărării pe o Analiză Strategică a Apărării în baza căreia să se stabilească apoi, prin Carta Albă a Apărării, obiectivele politicii de apărare şi planul strategic de cheltuieli care să asigure resursele financiare necesare îndeplinirii acestora, pe durata mandatelor guvernelor. Din acest punct de vedere ne exprimăm temerea că nici actualul acord politic naţional de alocare anuală a 2% din PIB pentru apărare, pe următorii 10 ani, nu poate reprezenta o garanție suficientă, cât timp nu va fi urmat de măsuri concrete pentru schimbarea radicală a paradigmei de finanțare a programelor de înzestrare, în acord cu standardele de compatibilitate și interoperabilitate ale Alianței. SINGURUL ASPECT DE INTERES IN RASPUNS PRIN PUNCTELE 1,2,3!
5.2. Măsurile legislative care au vizat statutul socio-profesional al militarilor nu doar că au afectat profund veniturile personalului activ, în rezervă sau în retragere din sistemul de securitate națională ci au generat discriminări între generaţii, fracturând coeziunea și unitatea de corp a acestora. Spre exemplificare, facem mențiunea că actele juridice emise de Guvern și adoptate sau in curs de adoptare de Parlamentul României începand cu anul 2015 prin OUG nr.57/2015, exemplu elocvent de abuz in reglementare si culminand cu cele din anul 2017, art.60 din legea bugetului de stat pe anul 2017, continuand cu Legea nr. 153/2017 si culminand cu OUG nr. 59-2017 sunt toate în defavoarea militarilor, diminuand de fiecare data drepturile salariale sau de pensie ale acestora si, intr-un dispret total asimiland soldatul (militarul profesionist) cu un necalificat al carui coeficient de ierarhizare fiind 1,00 iar generalul cu funcția cea mai înaltă (şeful „publica sau un balerin) pe o scară ierarhică de la 1,00 la 12,00 raportată la nivelul întregii societăți. PRIN RASPUNSUL DAT PRIN PUNCTUL 4 ,, INAINTE DE PROMULGAREA LEGII SALARIZARII PERSONALULUI PLATI DIN FONDURI PUBLICE, PRESEDINTELE ROMANIEI S-A ASIGURAT CA SOLDELE/SALARIILE ANGAJATILOR DIN INSTITUTIILE CU RESPONSABILITATI IN DOMENIUL APARARII NATIONALE SI SECURITATII NATIONALE SUNT LA NIVELUL RISCURILOR SI COMPLEXITATII ACTIVITATILOR DESFASURATE” 
Daca coeficientul 4,35 de ierarhizare a functiei sefului Statului Major al Apararii- echivalent cu un sef de birou dintr-o institutie publica sau balerin-sau coeficientul 1,00 pentru un scoldat profesionist- echivalentul unui muncitor necalificat RASPUND- IN CONCEPTIA DUMNEAVOASTRA- RISCURILOR SI COMPLEXITATII ACTIVITATILOR DESFASURATE, PENTRU ARMATA NU MAI EXISTA NICI O SANSA DE CORECTA APRECIERE. CE SE VA INTAMPLA CU SOARTA ROMANIEI?!? 
5.3.Similar s-a procedat și în privința legii pensiilor militare de serviciu (Legea nr.223/2015), care a fost modificată prin două ordonanțe de urgență (OUG nr.57/2015 și OUG nr.59/2017) aflate încă în dezbatere parlamentară, anulându-se astfel un drept al militarilor în rezervă și retragere specific majorității armatelor țărilor membre NATO, respectiv actualizarea pensiilor militare de serviciu în funcţie de cuantumul soldelor militarilor activi, în condițiile în care pensiile de asigurări sociale civile se actualizează anual prin valoarea punctului de pensie. Diminuarea, începând cu 15 septembrie 2017, a procentajului bazei de calcul a pensiilor militare de serviciu de la 85% la 65% din valoarea netă a soldei de grad și funcție, precum și anularea dreptului la pensie suplimentară au determinat peste 2000 militari înalt calificați din sistemul național de apărare să solicite, în luna august 2017, trecerea în rezervă, consecinţa directă fiind slăbirea drastică a capacităţii de comandă și de expertiză la toate nivelurile Armatei.DACA DE SOARTA MILITARILOR ACTIVI PREOCUPAREA ESTE CEA ARATATA ANTERIOR, CE SA MAI ASTEPTAM NOI CEI IN REZERVA SI RETRAGERE?!?
6. De la începutul anului 2017 gama și intensitatea mijloacelor și metodelor persuasive de decredibilizare a Forțelor Armate prin intermediul diverselor entități media sau al formatorilor de opinie specializați în dezinformare și manipulare publică a crescut constant; proferarea de invective și neadevăruri la adresa cadrelor militare în activitate, în rezervă sau în retragere pe motiv că acestea ar reprezenta o categorie socială privilegiată căreia i se acordă venituri nemeritate, dublată de o lipsă inexplicabilă de reacție din partea instituțiilor abilitate ale statului, au afectat grav moralul militarilor, inducându-le o stare de nemulțumire generală.
Minciuna,manipularea,dezinformarea au devenit principalele metode folosite de actuala guvernare pentru justificarea unor masuri luate impotiva militarilor romani. Exemplul edificator, cel mai recent este OUG nr.59/2017, act normativ luat, in primul rand, prin incalcarea flagranta a prevederilor legii de abilitare a guvernului de a emite ordonante si in al doilea rand prin falsuri atat in Expunerea de motive cat si in antetul si textul ordonantei cand se prezinta pensii ale unor magistrati militari ca fiind pensii militare de stat si cand se afirma ca militarii ies la pensie la varsta de sub 40 de ani, fapt imposibil de realizat avand in vedere prevederile Legii.nr.223/2015
              Art. 21 : „(1) Militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special care, la data trecerii în rezervă/retragere sau încetării raporturilor de serviciu, îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la art. 16 alin. (1) lit. b), au dreptul la pensie de serviciu pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei prevăzute la art. 16 alin. (2), astfel:
(2) Reducerea vârstei standard de pensionare, potrivit alin. (1) sau în alte condiții stabilite prin acte normative, nu poate fi mai mare de 13 ani. Prin reducere, vârsta standard de pensionare nu poate fi mai mică de 45 de ani”.Apare, de asemenea de neinteles propaganda furibunda a ministrului muncii, care atribuindu-si drepturi pe care nu le are, se amesteca in atributiile ministrului apararii nationale, se substituie acestuia si drepturile salariale si in problematica pensiilor militare.DACA LEGEA DE APROBARE A OUG 59/2017, ACT NORMATIV NECONSTITUTIONAL, ILEGAL, IMORAL SI ANTINATIONAL, VA FI PROMULGATA NU MAI AVEM DECAT SA NE CAUTAM DREPTATEA LA INALTE PORTI STRAINE INTRUCAT IN TARA NU MAI AVEM NICI O ASTEPTARE.
7. Mai mult, neimplicarea Președintelui României, Comandant al Forțelor Armate și Președinte al Consiliului Suprem de Apărare a Țării în demontarea unor asemenea alegații, desi ati fost informat oficial de catre noi,de ficare data, a determinat accentuarea confuziei publice și a generat semne de întrebare cu privire la locul şi rolul militarilor în societatea contemporană, respectiv asupra necesității prezervării identității de grup a acestei categorii socio-profesionale distincte.
8. Aspectele menționate mai sus au constituit subiecte de dezbateri publice ale Forumului, fiind aduse la cunoștința autorităților române competente în materie, în mod oportun. Constatând lipsa de reacție a acestora, noi, reprezentanții Forumului de dezbateri ale Structurilor Asociative ale Militarilor în Rezervă și Retragere din România, ne adresăm dumneavoastră, ca ultima speranța, și va solicitam să luati notă de problemele prezentate şi, in virtutea atributiilor conferite de Constitutia Romaniei, in cele trei calitati, să interveniti pentru ca , Parlamentul și Guvernul României sa adopte, cu celeritate și în regim de urgență, măsurile ce se impun pentru îmbunătățirea situației prezentate, după cum urmează:
8.1. Instituirea, la nivelul Consiliului Suprem de Apărare a Țării, în cadrul procesului strategic de adoptare a deciziilor din domeniul securității naționale, a practicii de Analiză Strategică a Apărării, conform cerințelor, criteriilor și procedurilor NATO, în scopul evaluării realiste, periodice și de durată a stării de pregătire a capabilităților de apărare ale Forțelor Armate - doctrină, organizare, instruire, resurse, înzestrare, moral, conducere – garanție a îndeplinirii angajamentelor asumate și a credibilității României ca aliat; amendarea, în acest sens, a Legii nr.203/2015 privind planificarea apărării naționale, în cel mai scurt timp posibil.
8.2. Continuarea, sub coordonarea comisiilor de profil din Parlamentul României, a demersurilor de organizare și desfășurare a unor sesiuni de dezbateri publice privind măsuri și soluții de complementarizare a capabilităților de apărare națională a României, prin reconceptualizarea și operaționalizarea structurii Forțelor de Rezervă, cu sprijin guvernamental și contribuția directă a structurilor asociative ale militarilor în rezervă și retragere; generarea cadrului juridic și normativ necesar implementării unui asemenea sistem.
8.3. Adaptarea și armonizarea legislaţiei naţionale referitoare la statutul socio-profesional al militarilor în societate cu practicile existente în celelalte state membre NATO, prin includerea în clasificarea ocupațiilor din România a normativelor internaționale specifice Forţelor Armate, conform ISCO 08 (International Standard Classification of Occupations 08); amendarea și corectarea corespunzătoare a măsurilor legislative și cadrului normativ adoptat în domeniul salarizării și pensiilor de serviciu ale militarilor.
8.4. Adoptarea și implementarea, la nivel guvernamental, a unui sistem  permanent de asistență și sprijin logistic necesar recuperării și refacerii militarilor veterani, luptători în teatrele de operații, îndeosebi a celor cu dizabilități psihomotorii și a familiilor acesora, în centrele de tratament și odihnă aparținând sistemului de securitate națională sau în alte spații cu această destinație, special construite sau amenajate. Adaptarea cadrului juridic și normativ corespunzător acestui scop.
8.5. Implementarea, la nivelul comisiilor parlamentare de profil, Guvernului și ministerelor de resort din domeniul securității naționale, a metodelor de dialog și consultare înter-instituțională periodică specifice țărilor membre NATO, cu invitarea și implicarea directă, la negocieri, a reprezentanților desemnați ai structurilor asociative ale militarilor în rezervă și retragere. PUNCTUL 8 CU SUBPUNCTELE SALE, FFIND LIPSITE DE INERES NU MERITAU NICI UN RASPUNS. 
9. Cu speranța că solicitările noastre vor fi înțelese corect, noi, reprezentanții Forumului de dezbateri ale Structurilor Asociative ale Militarilor în Rezervă și Retragere din România, vă asigurăm că acţiunile noastre vor fi în continuare direcţionate spre susţinerea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul NATO şi creşterea credibilităţii sale strategice în cadrul Alianței. Vom continua să milităm ferm pentru un statut social demn și onorant al militarilor activi, în rezervă și în retragere din România, în acord cu reglementarile si standardele partenerilor noștri aliați și pe măsura sacrificiilor umane ale Armatei României în teatrele de operații din Afganistan, Irak și Balcanii de Vest.
10. Dati un prim semn Domnule Presedinte ca va pasa de soarta militarilor romani si nu promulgati legile de adoptare a celor doua ordonante – OUG nr.57/2015 si OUG nr. 59/2017 si indeplinindu-va prerogativele , sesizati Curtea Constitutionala asupra neconstitutionalitatii art.40 din OUG.nr 57/2015 si a intregii OUG nr.59/2017
11. Daca doriti sa cunoasteti realitatea referitoare la Rezerva Armatei Romaniei, raspundeti favorabil solicitarii nastre de a avea, in calitate de Comandant al Fortelor Armate, o intalnire cu reprezentantii Forumului Structurilor Asociative ale Militarilor
12. Referitor la solicitarea unei audiente la Presedintele Romaniei, va comunicam ca agenda de lucru a domniei sale este foarte incarcata, neputandu-se identifica in acest moment un repere temporal pentru planificarea unei astfel de intalniri.....” ESTE NORMAL SA NU AIBA TIMP PENTRU CINEVA CARE NU INTRA IN SFERA DE INTERESE ALE COTROCENIULUI SI CARE NU ESTE PARTE COMPONENTA A RETELEI DE ONG-URI STIPENDIATE DIN ACELEASI SURSE CU UNII CONSILIERI SI APROPIATI AI PRESEDINTELUI.PROBABIL ESTE UN NOU TEREN PRIVAT DE GOLF SAU TENIS CE URMEAZA A FI INAUGURAT, SAU ESTE PROGRAMATA O NOUA PLIMBARE A GECII ROSII PRINTRE #REZIST,SAU DE CE NU O NOUA INTALNIRE LA SKI, CA DOAR A VENIT ZAPADA. PENTRU MAREA MUTA AGENDA SI ASA INCARCATA NU MAI ARE FERESTRE LIBERE
Vă mulțumim pentru înțelegere 
Cu sinceritate,
Am onoarea sa va salut,
Gl.bg.(rtr) Nicolae GROPAN
Preşedinte al Federatiei Militarilor din Romania,
Presedinte in exerciţiu al Forumului de dezbateri ale      Structurilor Asociative ale Militarilor în Rezervă și Retragere din România (S.A.M.R.R.)
INFORMARE

SEDINTA GRUPULUI DE LUCRU AL
FORUMULUI STRUCTURILOR ASOCIATIVE ALE MILITARILOR IN REZERVA

Pe 09.11.2017 s-a desfasurat sedinta informativa a Grupului de lucru, sedinta in care presedintele in exercitiu al FORUMULUI a prezentat probleme legate de actiunile membrilor acestuia.

S-au primit doua raspunsuri, de la Administratia prezidentiala, pe problemele solicitate cu ocazia desfasurarii MARSULUI TACERII, raspunsuri care demonstreaza neimplicarea Presedintelui in solutionarea problemelor pensionarilor militari si nu numai .

In perioada urmatoare, functie de programul ministrului apararii, o delegatie a FORUMULUI va fi primita de acesta. Membrii delegatiei vor prezenta principalele preocupari ale pensionarilor militari si vor solicita lamuriri privind actiunile ministerului apararii pentru solutionarea problemelor cu care se confrunta acestia.

Functie de modalitatile de solutionare a problemelor solicitate dar si de pozitia de neinteles a Presedintelui am solicitat convocarea FORUMULUI cu invitarea acestuia la sedinta.

Dl.gl Gropan a solicitat opinia membrilor FORUMULUI privind declansarea actiunilor in instanta privind neconstitutionalitatea ordonantelor 57 si 59.

Vom informa operativ membri ROMIL si nunumai, cu privire la actiunile viitoare al FORUMULUI si, in acest sens solicitam opinii pe aceasta linie.

Presedintele Asociatiei ”ROMIL”
         Col.r Marian Tudor


joi, 2 noiembrie 2017

Iata ce ne-a facut Partidul Social Democrat.......
sau  PSD=PDL
sau Basescu,Seitan, Boc=Dragnea, Vasilescu, Tudose

Olguța Vasilescu-Ordonanța 59 în vorbe, cifre și consecințe – Vorbe
- partea întâi
2 noiembrie 2017/ Categoria Magazin/ 40 afisari/ Scris de Marin Neacsu pe 
http://www.in-cuiul-catarii.info/2017/11/02/olguta-vasilescu-ordonanta-59-in-vorbe-cifre-si-consecinte-vorbe-partea-intai-13063

                                                                      
Cruella, spaima bugetarilor
Acum aproape două luni am luat decizia să fac o investigare mai profundă a motivelor, metodelor și mai ales efectelor celebrei OG 59/2017, sau Ordonanța lu Olguța, această reală Cruella a pensiilor, pensionarilor, bugetarilor, dar mai ales a militarilor, pentru că toate inițiativele sale au fost îndreptate cu bună știință și constant împotriva marilor muți. Despre toate acestea s-a mai scris, au mai scris și alții, mai mult sau mai puțin argumentat, mai mult sau mai puțin civilizat, mai mult sau mai puțin eficient. Cel mai argumentat până acum a fost domnul Dogaru Mircea, dar asta nu înseamnă că și eficient, pentru că mai toate acțiunile  sale au fost pur declamative și lipsite de urmări sau acțiuni concrete. Chiar și când vorbește despre fapte penale, domnul Dogaru nu face nimic real, dar asta este deja cunoscut. Însă are meritul că .. vorbește deși rolul unui șef de sindicat nu este doar de a vorbi.
Odată cu luarea acestei decizii, pentru a nu vorbi după ureche, am trimis către Ministerul Apărării Naționale o adresă prin care ceream date care să îmi dea imaginea efectelor acțiunilor și declarațiilor Cruellei. Am trimis adrese către CSP, Departamentul pentru Relația cu Parlamentul, Direcția personal și mobilizare și Direcția Financiar Contabilă.  Am primit răspunsul în termenul legal deci sub acest aspect respectele mele Șefului Direcției Informare și Relații publice care a centralizat datele de la toate celelalte și structuri și a trimis un răspuns unic și coerent.
Înainte de toate însă, să ne reamintim cum a început totul.
Primele zvonuri, primele reacții
Informații pe surse privind modificarea legii pensiilor militare au apărut încă de la începutul anului, din Ianuarie și de atunci cei care au știut sau s-au temut de iminența schimbării condițiilor de pensionare au făcut rapoarte de trecere în rezervă. Prin martie 2017 deja se vorbea oficial despre noua lege a salarizării care se spunea pe atunci urma să cuprindă și aspecte privind pensiile militare. Problema era atât de discutată și îngrijorătoare în rândul militarilor încât șeful SMG a fost nevoit să încerce să liniștească spiritele într-un interviu apărut în Martie 2017.
                ”Pot să-i asigur, însă, pe camarazii noștri, că am discutat pe marginea acestei legi, într-o ședinţă coordonată de secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Mircea Dușa, cu contabilii-șefi de la toate categoriile de forţe, de la toate comandamentele, cu specialiștii de la Direcţia Financiar-Contabilă și din celelalte structuri cu responsabilităţi pe acestă linie.”
                           General Nicolae Ciucă,
șeful Statului Major General:
„Sunt nenumărate responsabilități pe
care militarul și le asumă jurând, pe
drapel, să-și apere țara chiar cu prețul
vieții și trebuie să aibă drepturile
asigurate prin legi și regulamente clare”

Domnule general, care sunt proiectele pe care le aveți în vedere în perioada aceasta și ce schimbări preconizați la nivelul armatei? Majoritatea structurilor din Armata României a parcurs procesul de reașezare a statelor de organizare. Punem accent pe tot ceea ce înseamnă capabilitățile noastre de răspuns la actualele provocări de ordin convențional, asimetric și/sau neconvențional. …
Continuă lectura ”General Nicolae Ciucă, șeful Statului Major General” pe:

În aprilie același ani, la solicitarea FMR, Ministerul Cruellei dă un răspuns prin care își ia mâinile de pe subiect, dând vina pe militari, poate tocmai în baza declarațiilor domnului General Ciucă, cel care fără să vrea îi făcuse jocul, admițând că în cadrul Conducerii MApN se discută acest aspect. Doamna Olguța, prin instituția domniei sale spunea că :  “Începând cu data de 1 Ianuarie 2016, pensiile militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special au devenit pensii militare de stat şi au ieşit din cadrul sistemului unitar al pensiilor publice, fiind incluse în SISTEMUL PENSIILOR MILITARE DE STAT. Totodată menţionăm că Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale nu a fost iniţiatorul niciunui demers cu privire la modificarea şi completarea Legii 223 privind pensiile militare de stat. “
Această afirmație era făcută în condițiile în care legea salarizării cuprindea la articolul 40(41) prevederi privind modificarea legii pensiilor militare: „Până la 1 ianuarie 2019 se suspendă temporar actualizarea în funcţie de majorarea salariilor, soldelor, indemnizaţiilor de încadrare şi indemnizaţiilor lunare a pensiilor de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari, ale membrilor Corpului diplomatic şi consular, ale judecătorilor şi procurorilor, ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul penitenciar, ale auditorilor publici externi, precum şi actualizarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă de care beneficiază deputaţii şi senatorii”

           Să reținem ultima frază din răspunsul Ministerului Muncii, aceea că Ministerul Muncii nu a fost inițiatorul niciunui demers privind modificarea și completarea Legii 223,  mai ales că în legea salarizării iniţiată de Ministerul Muncii SE MODIFICĂ, LA INIŢIATIVA DOAMNEI LGUŢA, CHIAR  LEGEA 223. Curat murdat coană mare!
raspuns ministerul muncii

Apoi, în data de 09 Iulie 2017, aceeași doamnă Lia Olguța Vasilescu, care spunea că nu are atribuțiuni pe linia legii pensiilor militare (pe care tot domnia sa le include în sintagma ”pensii speciale”,  declară:
„Este adevărat că 100 000 de pensii speciale au echivalentul cu patru milioane de pensii ale românilor de rând. Date foarte clare vom putea avea în perioada următoare, după ce le strângem de la instituții. Deocamdată aceste informații au fost date de Institutul Național de Statistică. Au fost făcute foarte multe modificări la legea pensiilor în ultimii ani. Sunt unii care au ieșit la pensie într-un an cu o pensie mai mare decât altul care a ieșit cu un an mai târziu. Sigur că noi vrem să avem toată baza de date tocmai pentru a putea corecta sistemul. Altfel, nu putem vorbi despre o lege corectă. Cerem toată baza de date să vedem când s-a ieșit la pensie, cum s-a calculat pensia la vremea respectivă, de ce așa. Nu se poate ca unii care au 15 ani de contribuție la sistemul de pensii, față de alții care nu au cotizat deloc să aibă pensii identice. Acolo este o nedreptate care trebuie corectată. Vrem să știm exact pe ce ne-am așezat și să vedem ce putem face…”
De reținut de aici ideea că domnia sa susținea că vrea să egalizeze pensiile și să corecteze nedreptatea creată de legile anterioare prin care ”unii  au ieșit la pensie într-un an cu o pensie mai mare decât altul care a ieșit cu un an mai târziu”. De fapt era invers, dar s-a încurcat în vorbe. Asta se întâmplă când vorbești după ureche, nu mai ai nici logocă nici memorie. În fapt, de fiecare dată au fot avantajați prin fiecare lege, cei care urmau să iasă la pensie, pentru că ei erau la butoane, ei erau ”specialiștii consultați” la emiterea fiecărei noi legi. La rândul său domnul Prim- ministru făcea trimitere cu ochii înlăcrimați la situația unui general veteran de război care avea pensia de aproximativ 10% din pensia unui Colonel pensionat în ultimii ani.
Marea campanie
Dar, la sfârșitul lui iulie 2017, mai precis pe 30 Iulie, doamna LOV a explodat pur și simplu, pe subiectul pensiilor speciale cu adresă directă la pensiile militare, făcând din militari inamicul public număru 1.
”Avem de gând să dăm o ordonanţă chiar săptămâna următoare, noi am lucrat la ea. Prin aceasta ordonanţă, noi ne-am stabilit câteva principii. În primul rând, nu scădem nicio pensie aflată în plată. Pentru a nu se spune că nu a existat predictibilitate, că ne-am bătut joc de oameni, ne-am hotărât ca termenul de intrare în vigoare să fie undeva la 15 septembrie. Adică cei care vor să iasă, vor putea să o facă de mâine până la 15 septembrie. Trebuie să ştie că nu li se mai actualizezază pensiile în funcţie de salariile celor care sunt în activitate, ci li se indexează. E un principiu mult mai corect”.
Păi cum e doamna Ministru, DE CE AŢI LUCRAT LA EA DACĂ NU AVEŢI ATRIBUŢIUNI ÎN DOMENIUL PENSIILOR MILITARE ? În continuarea efortului de demonizare a militarilor, doamna LOV vine cu ”exemplificări” halucinante, fără nici o bază reală, așa zise informații,  neverificate,  date din burtă. Stau și mă întreb cum s-a putut ca dintr-o burtă așa mică  să iasă o gogomănie așa de mare, dar trebuie să admit că aparențele înșeală, iar doamna Olguța o are foarte mare, and so say all of us.
„Foarte mulţi dintre cei care sunt în sistem la ora actuală preferă să plece la o vârsta foarte mică la pensie. Se întâmplă chiar şi la 40 de ani, pentru că aşa cum arată legislaţia la ora actuală poti ieşi cu o pensie de 120 % faţa de salariu după care se actualizează pensia respectivă în funcţie de creşterile salariale. Se ia 85% din brut la care se adaugă sporurile şi iese cu mai mult decât are netul la pensie. Dacă anul viitor vom creşte salariile cu 25% şi le vom creşte fără dubii, în 2019 vor fi iarăşi creşteri de 25 % , li se actualizează pensiile cu 25% sau cu cât cresc salariile celor care sunt în activitate”.
Doamna ministru dă dovada nu numai a relei credințe față de militari dar și a proastei informări și a necunoașterii legislației în vigoare, pentru că ordonanța 57/2015 prevede , conform art.40 punctul  5: Articolul 29 se modifică și va avea următorul cuprins:
”Art. 29. –
(1) Cuantumul pensiei de serviciu se determină în procente din baza de calcul, astfel:
a) militarii, polițiștii și funcționarii publici cu statut special, cu vechime cumulată conform art. 3 lit. f) de cel puțin 25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65% din baza de calcul prevăzută la art. 28;”
Mai era cineva care venise prin garnizoane să ne spună că 65 = 85. Uite că doamna Olguța crede la fel.Orbeți ridicați mai sus decât ar fi meritat să ajungă.
De asemenea doamna Vasilescu uită, nu știe,  sau se face că nu știe că dacă  solda unui militar activ crește cu 25%, pensia nu poate crește cu același procent, pentru ca în primul rând doar 65% din valoarea soldei  se are în vedere  la calculul pensiei, apoi pentru că la rândul său, solda reprezintă cel mult 85% din întreaga pensie,  ceea ce face ca practic pensia să crească cu mai puțin de 50% din creșterea activilor.  În nici un caz prin aceste actualizări pensia nu are cum să depășească venitul salarial al activului.  Acest lucru îi poate spune orice  lucrător la CSP sau chiar orice socotitor  mediu. După cum se vede, doamna LOV nu numai că vorbește nedocumentat, dar se și  bagă unde nu îi fierbe oală și dezinformează opinia publică cu scopul învrăjbirii civililor împotriva militarilor, căci alt scop nu rezultă din aceste manipulări și dezinformări ordinare.
                        
                      https://www.senat.ro/LegiProiect.aspx
                       

Dacă scopul ar fi fost numai umilirea militarilor și tot ar fi fost suficient pentru înaintarea unei sesizări a Parchetului General sau DNA, dar se pare că asta nu i-a ajuns. Mulți se întreabă ce a urmărit  doamna Vasilescu şi  ce are cu militarii, ce i-au făcut aceștia (unii, răutăcioși  întreabă ce nu i-au făcut) încât a determinat-o să fie așa de pornită împotriva lor. Eu însă mă întreb dacă nu cumva ea nu este pornită împotriva militarilor, ci împotriva Armatei ca instituție, pentru că iată ce declara doamna Vasilescu în Iulie 2017:
„Și-au dat foarte mulți demisia, foarte mulți generali. Vedeți care este diferența, nu au plecat cei „mici” în pensie, valul a fost la cei foarte mari. De fapt, cuantumul acestor legi speciale este important pentru cei cu funcții mari. Pensia medie în poliție este de 3500 de lei, pensia medie în armată este de 3200 de lei. Există cadre militare sau din poliție în rezervă care au pensii chiar foarte mici de 500-600 de lei, dar sunt și acele pensii uriașe. Să știți că în această parte a sistemului, de aici s-a plecat. Noi această ordonanță o dăm cu aplicare în 15 septembrie. Deci, dacă vrea cineva să plece, o poate face, noi nu îl ținem cu forța”.

Astfel, conform acestei declarații făcute pe România tv, se vede clar că în sfârșit doamna LOV nu are treabă cu adevărații deținători de pensii speciale ci cu pensiile militarilor, asupra cărora singură spunea că nu are nici o atribuțiune, nici o competență, nici un drept să intervină. Și totuși a făcut-o cu o furie greu de înțeles pentru că de atunci a început, ajutată de televiziunile subordonate guvernului, o campanie anti-armată furibundă,  extraordinar de NOCIVĂ. Ea spune că au ieșit la pensie doar sau în principal funcțiile mari, generalii, coloneii, cei mici rămânând în armată. Voi prezenta în materialul următor răspunsul MApN din care rezultă că doamna Vasilescu este cel puțin dezinformată, dacă nu chiar dezinformatoare.
Dar interesantă este ultima frază din această declarație a doamnei ministru, în care spune : ” Noi această ordonanță o dăm cu aplicare în 15 septembrie. Deci, dacă vrea cineva să plece, o poate face, noi nu îl ținem cu forța”
Ei bine, această frază ne arată nu numai că doamna Olguța Vasilescu a prevăzut urmările sau efectele ordonanței sau măsurilor propuse, dar chiar le-a premeditat, le-a dorit, le-a cerut. Dacă avem în vedere urmările acestei ordonanțe care practic a dus la decapitarea conducerii structurilor din Sistemul Național de Apărare, legându-le de îndemnul acesteia, rezultă că doamna ministru  A URMĂRIT,FĂRĂ NICI UN DUBIU,   ÎN CUNOȘTINȚĂ  DE CAUZĂ EFECTELE ACESTEI ORDONANȚE. Ei bine, mă întreb dacă nu cumva vorbim aici despre DIMINUAREA CU BUNĂ ŞTIINŢĂ DAR  REA INTENȚIE  A CAPACITĂȚII DE APĂRARE A ȚĂRII. Pe lângă ceea ce a făcut doamna ministru, învinuirile din dosarul Belina sunt floricele de porumb.
Mă opresc aici deocamdată, nu vreau să obosesc cititorii, în zilele următoare voi da continuarea care e mult mai interesantă.        






vineri, 20 octombrie 2017


 Federatiei Militarilor din Romania



SCRISOARE DESCHISA

     Doamnei Lia – Olguta VASILESCU - Ministrul muncii si justitiei sociale
       Doamnelor/Domnilor directori ai posturilor de televiziune
       Stimata doamna ministru,
De cand ati ocupat scaunul de ministru al muncii si justitiei sociale ati monopolizat toate ecranele televizoarelor. Prestatiile dumneavoastra au fost despre toate si despre nimic, creindu-mi insatisfactia de a nu intelege cum un demnitar al statului, uitandu-se fix in camera de filmat, poate emite atatea neadevaruri (nu am gasit al cuvant care sa inlocuiasca MINICIUNA), manipuland si dezinformand cu nonsalanta, contrazicandu-se atat de mult, chiar in timpul aceleasi fraze, cu singurul scop, nemarturisit, de a dezbina societatea Romaneasca, de a contrapune categoriile socioprofesionale si grupurile sociale unele impotriva celorlalte. Daca sunteti de bunacredinta si doriti intr-adevar binele ROMANILOR, va invit la o dezbatere televizata in care, cu documente pe masa sa demonstram, amandoi, cine are dreptate.
Stimata doamna/Stimate domnule director al postului de televiziune,
  Va lansez aceasta provocare si domniilor voastre, manageri ai posturilor de televiziune care doresc, ca formatori de opinie, cultivarea adevarului si nu urmareasc numai ratingul. Sunteti chiar obligati moral, dar si legal sa asigurati astfel, un DREPT LA REPLICA ce va fost cerut de mai multe ori pana acum si pe care nu l-ati onorat pana in prezent.
Nu dorim un circ mediatic cu invitati de decor sau ,,analisti de ocazie”. Dorim o disputa civilizata intre doi reprezentanti – unul al politicului la putere si altul al unei parti a societatii civile a carei demnitate a fost si este permanent calcata in picioare.
Astept cu nerabdare raspunsul de acceptare a provocarii

              General de brigada in retragere
                          Nicolae Gropan
  Presedinte al Federatiei Militarilor din Romania

               <nicolae.gropan@yahoo.com>

sâmbătă, 7 octombrie 2017

MARȘUL MUT AL ”NEÎNVINȘILOR”
Scris de Marin Neacsu pe http://www.in-cuiul-catarii.info/
Am fost tentat să scriu marșul muților, dar se putea interpreta neplăcut și am renunțat. A fost ziua de 06.10 . 2017, a avut loc activitatea organizată de Federația Militarilor din România,  propusă în data de 07.09.2017  și planificată în data data de 20.09.2017, un marș al Demnității, un marș demn al pensionarilor militari, că rezerviști îmi vine greu să mai spun dacă iau în calcul atitudinea mustind de indiferență și dispreț a politicienilor,  guvernelor chiar și  a MApN față de această categorie de militari, dar și lipsa de reacție, participare și implicare a imensei majorități a celor care nu știu decât să plângă că li se fură pensiile și atât.
Ora 8:15 Se aduna oamenii

Am un gust amar care pleacă din firul de păr din creștetul capului trece prin cortex, străbate spațiul dintre urechi, ocolește abil neuronul și coboară vertiginos parcă grăbit, tot corpul lovind ca o limbă de clopot inima și ficatul, până în vârful unghiei de la degetul mare al piciorului stâng, cel mai avansat punct al corpului meu, când stau biped. Acest gust pleacă de la realitatea înconjurătoare și mă tem că nu mai are leac.
La umbra Leului
După 7 ani de bejenie printre șuturile în cur primite de la toate partidele politice, toți președinții, premierii, deputații, senatorii și miniștrii României începând cu domnia lui Boc cel Mic și terminând cu domnia Olguții spaima Constituții,  timp în care numai cine nu a vrut nu ne-a ”relaxat prostata” cum spunea un bun amic, cei care își spun rezerviști dar de fapt eu cred că sunt doar pensionari adormiți în fotolii cu rare momente de trezire determinate de aceeași mult încercată prostată, au decis să stea acasă și să îi lase pe ”reprezentanți” să se manifeste.
Zebra  cu ochelari neafiliat, a dat din banii lui și pe barba lui bani pentru confecționarea unor banere…Câți ca el ?
Ceva între 100-150 a fost numărul participanților la activitatea la care eu credeam că o să curgă garniturile de tren mai ceva ca la moaștele Sfintei Paraschiva dinspre Voluntari.  Nu a fost așa cum nu că speram, mai mult mi-am dorit eu  și din nou am primit o palmă de la colegii care umplu mijloacele de socializare cu mesaje dure dar severe, de ai crede că sunt flăcăi de 18 ani gata să plece la răzbel. Ce răzbel, ce flăcăi, ce rezerviști? Nici rezerve la echipa lui Daum nu merităm să fim numiți. A fost un marș al tăcerii, al demnității dar și al rușinii rezervei armatei, pentru că la peste 100000 de rezerviști, ar fi trebuit să nu se mai vadă nici statuia Leului, nici palatul Co(tro)ceanului, nici monumentul eroilor la care s-au depus coroane.
Doi olteni trecură Oltul….
Nu aveam pretenția la 100000 de participanți, atâția abia pot scoate”rezistenții” în plină campanie de preluare a guvernării sau controlului sistemului,  iar asociațiile militarilor, deși se numesc tot ONG-uri, nu au banii ONG-urilor cu ștaif ale lui Soroș. Dar dacă ar fi venit măcar 1%, nu 10, un amărât de 1% tot am fi fost de două ori mai mulți, ne-ar fi observat trecătorii și nu ar fi trecut printre noi cu viteza luminii.
Cinci  jandarmi au fost suficienți la însoțire… nu știu câți au fost din servicii .. erau în civil

Îmi cer scuze față de organizatori și participanți dar pentru mine a fost Marșul Rușinii, poate al lașității, poate al comodității, nu din vina lor a celor care au participat, ci din a celor care au rămas acasă.Acest marș a arătat lumii nu că existăm, ci că vegetăm, suntem dezbinați, indiferenți, comozi, nu ne rificăm nici când suntem călcați pe grumaz.Și boul, când simte jugul se mișcă, unii spun că sub efectul biciului, dar poate el vrea să scape de jug, numai militarii români stau pe coadă.  Da, nu toți din cei rămași acasă  merită blamați, sunt mulți cu probleme de sănătate, sunt mulți cu afecțiuni, care au grijă de familii, sau alte angajamente care nu sufereau amânare, dar nici așa. Cred că măcar Bucureștiul, care  are cel puțin 5000 de pensionari militari  putea strânge  20%. Au venit unii din Buzău, și au mai și rămas în pană la întoarcere (sper să își fi rezolvat problema) dar nu au putut veni nici măcar jumătate din rezerviștii din sectorul 6. Rușine!
Două mesaje, două realități….
Amicul Nussem spune că mulți suferă de CARD-iopatie, că nu reacționează decât atunci când le este afectat direct Mio- Cardul de pensie, dar uite că nici așa nu mai reacționează, se tratează on line, prin Like-uri, prin reprezentanți. Bolnavă societate avem.
Cerem prea mult?
Probabil cei care au stat acasă așteaptă detalii privitoare la activitate, vor să vadă ce ”s-a rezolvat”, cu cine s-a discutat, ce au spus, cât ne mai dau la pensie, când intră banii, etc. Nu o să le dau satisfacție, îi las să fiarbă. Scuză-mă Dragoș, nu pot face un ”articol frumos”, nu e nimic frumos în modul în care au reacționat colegii noștri. Cu scuze față de cei care au avut motive serioase să absenteze, ceilalți nu meritați nici cea mai mică informație.
Respect!

Ghinion, nici presa nu s-a înghesuit la eveniment, parcă a fost o antenă, dar nu garantez, am văzut un echipaj de la Realitatea, dar ei săracii veniseră să vadă scandal, să vadă cum se revoltă populația împotriva guvernului ticăloșit, să pună vreascuri pe focul actualei guvernări, să mai toarne și ei niște benzină ceva, ca a Colectiv. Nu a fost să fie, nu a urlat nimeni, nu s-au aruncat caschete, s-a manifestat decent, s-au depus coroane de flori la monumentele eroilor neamului, s-a dat citire memoriilor adresate președintelui României și Adunării Parlamentare a NATO, o delegație a fost primită la Cotroceni pentru depunerea  memoriului și cam atât. Nimic ”interesant”, nimic de Breaking-News, nimic demn de atenția sau măcar curiozitatea mogulilor, deci nimic nici pe fluxul de știri măcar. Eu cel puțin nu am văzut.
Puțini, dar buni…

Deși am urmărit știrile, am văzut numai greva lui Hossu, probabil un viitor prim ministru, sau cel puțin ministru sau parlamentar, că doar așa au început și Ciorbea și Radu Vasile și Mitrea și alții la nivel mai mic iar acuma sunt mari politicieni. Am înțeles că totuși ar fi fost prezentat ceva din timpul manifestării, în direct, câteva secunde acolo, dar știrea nu a mai fost reluată, era lipsită de interes, nu ar fi făcut rating ca subiectul Oprea. Tot hoții, criminalii, pedofilii și corupții  fac pagina întâi în media românească. 
Vă rog să priviți măcar fotografiile să vedeți cine sunt cei care nu doar dau like-uri sau înjură pe FB ci își mai și rup din timp să facă ceva. Ei sunt încă activi, mai activi decât mulți activi care sunt în rezervă de la începerea Școlii Militare sau rezerviști care sunt în retragere încă de la înaintarea cererii de pensionare.
Ei sunt ”Neînvinșii” de acasă.
Ne cam merităm soarta atâta vreme cât vrem ca alții să ne rezolve problemele, fie cei mai activi și mai combativi, fie asociațiile dar fără sprijinul nostru, fie politicienii, fie reprezentanții NATO. Cum să mergi în fața Adunării Parlamentare NATO cu 150 oameni și să spui că reprezinți  dorința și voința a 150000? Râd și curcile de noi.
Și totuși, cu frunțile sus….
Stimați colegi, ori vă dați jos din fotolii, ori lăsați și discuțiile de pe paginile de FB ale  rezerviștilor  unde toți suntem viteji și intrați pe matrimoniale,  poate acolo impresionați vreo văduvă. Mie îmi face impresia că ăștia ne pun bromură în pensie, că prea am amorțit de tot. Cu cât e pensia mai mare cu atât concentrația de bromură este mai mare și mai efectul mai puternic.
Tot veteranii….
Respect membrilor Asociației Veteranilor de Război din România (AVRR),  Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie-Izvorâtorul de Mir” (A.M.V.V.D.), Asociației ROMIL, Asociației AORR care au organizat și dus la bun sfârșit această activitate care a vrut să arate că încă mai trăim dar și ”neafiliaților” care încep să fie din ce în ce mai mulți dar și mai activi decât plătitorii de cotizații. Probabil membrii asociațiilor consideră că e suficient că plătesc cotizațiile. Cine știe….
The MVP s
Onoare și respect deosebit domnului General DIDULESCU Constantin, care la 95 de ani a răspuns prezent a activitate.
The MHPs (most handsome  people)
PS Se pare că și activitatea organizată astăzi, 07 octombrie, la concurență,  de domnul Dogaru a fost lipsită de interes din toate părțile. El măcar are scuza timpului ploios.Un amic a zis  că și vremea a fost după sufletul organizatorilor, dar să nu exagerăm.  Au fost câteva zeci de manifestanți și la el, probabil tot din cei care au fost și ieri, și nu știu de ce, parcă văd că mâine o să apară că scris pe blogul SCMD că au participat câteva zeci … de mii din întreaga societate civilă care lugu-lugu a speriat Europa. Oricum, ambele activități, din punctul meu de vedere au fost un fiasco, au arătat lipsa de coeziune poate chiar de seriozitate a celor ce își spun rezerva armatei.