duminică, 28 februarie 2016

ADUNAREA GENERALĂ
A ASOCIAȚIEI  ROMIL- FILIALA BUCUREȘTI


DATA ȘI ORA: 3 MARTIE, orele 17.00- 19.00

LOC DE DESFĂȘURARE : Sala de ședințe a Consiliului Primăriei sector 6

MOD DE DESFĂȘURARE:

1.    Întâlnire cu domnul deputat Răzvan MIRONESCU pe teme privind:
- acțiunile desfășurate în vederea  soluționării problemelor pensionarilor militari;
- implicarea deputatului-cetățean în soluționarea problemelor cetățenilor, în special din sectorul 6; legi inițiate și în derulare, obiective concrete și acțiuni de cooperare între sectoare și municipiul București;
- prespectivele relației cetățean-deputat, cetățean – primar, realizarea unei comunicari reale între cetățean – deputat, cetățean – primar ;

2.    Desfășurarea adunării generale a asociației cu următoarea  ordine de zi :
a.   Propuneri pentru modificarea Statutului Asociației ROMIL și de elaborare a Regulamentului de Organizare si Functionare ( ROF) al asociației;
b.  Legea pensiilor militare în dezbaterea Parlamentului României – prezentarea acțiunilor desfășurate de asociație pentru susținerea punerii în aplicare a legii de către organele abilitate ale statului;
c.   Direcțiile de acțiune pe termen scurt și mediu:
-          creșterea cât mai rapidă a numărului de membri ai Asociației pentru asigurarea reprezentativității în relațiile cu organele statului;
-         inițierea demersurilor în primul rând către M.Ap.N. pentru asigurarea spațiului de funcționare a asociației, conform statutului de persoană juridică română de drept privat;
-         participarea membrilor filialei la adunarea generală a ASOCIAȚIEI ROMIL – CRAIOVA 2016 .
d.  Discuții, propuneri.

PARTICIPANȚI: membri Asociației ROMIL, pensionari militari din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională din sectoarele municipiului București;
       Consiliul director al Asociatiei ROMIL Filiala Bucuresti

vineri, 19 februarie 2016

OPINII PRIVIND APLICAREA LEGII PENSIILOR MILITARE DE STAT

Membri ASOCIAȚIEI ”ROMIL” FILIALA BUCUREȘTI, consecvenți principiilor de bază ale existenței acesteia, respectă părerile și opiniile tuturor militarilor activi, în rezervă și retragere din sistemul de securitate națională, ale tuturor cetățenilor  țării, referitoare la fenomenul militar în ansamblu și în special în domeniul pensiilor militare, un subiect deosebit de sensibil și larg mediatizat de câțiva ani încoace.
Apreciem modul civilizat și bine susținut de specialiști, de cei care prin ceea ce au făcut în armată, interne și serviciile specializate în securitatea țării, demonstrează corectitudine, echidistanța și încredere în opiniile lor.
Apreciem pe toți cei care au înțeles și înțeleg că demersurile pensionarilor militari sunt îndreptate în principal către societatea românească, cea care  acordă  respectul de care trebuie să beneficieze toți cei care au acționat și acționează pentru apărarea țării și în secundar către organele statului, cele care trebuie să asigure respectarea legilor țării de către toți românii indiferent de locul pe care îl ocupă în societate.
Apreciem eforturile depuse de unii membri ai Parlamentului României, deputați și senatori care au înțeles că trebuie să se facă dreptate și pentru cei care și-au pus zălog viața pentru  apărarea țării.
Suntem convinși că opiniile și părerile exprimate de fiecare dintre noi sunt diferit apreciate sau înțelese .
Suntem convinși că demersurile membrilor asociației noastre, demersuri susținute de SNPPC, nu sunt înțelese de către toți cei preocupați de aplicarea Legii pensiilor militare.
Suntem convinși că sprijinul acordat de domnul deputat Nicolae MIRCOVICI a fost înțeles diferențiat având în vedere faptul că în câteva zile (după o muncă de câteva luni) s-au propus spre analiza Camerei Deputaților amendamente la o Ordonanță de Urgență a Guvernului ( 57/2015) .
Suntem convinși că senatorii membri ai Comisiei de Apărare a Senatului care  au avizat – negativ ordonanța nu au fost informați corect sau deloc, de existența acestor amendamente. Pentru acest lucru ar trebui să mulțumim  unor colegi  care activează ca și consilieri, specialiști militari, pe lângă această comisie.
Suntem convinși că situația excepțională creată de  existența  a......peste 100 de asociații și sindicate ale militarilor, de lipsa unei atitudini unitare față de aplicarea Legii pensiilor militare are drept rezultat...NEAPLICAREA LEGII PENSIILOR MILITARE DE STAT, LEGE PROMULGATĂ DE PREȘEDINTELE TĂRII.
Indiferent de opiniile noastre trebuie să ținem cont de respectul pe care trebuie să-l acordăm țării prin atitudine morală demnă față de acordarea drepturilor legale și unitare pentru toți cetățenii României.
Indiferent de opiniile noastre trebuie să ținem cont că nu este moral să ceri pensii mai mari decât soldele primite, nu este moral să ceri drepturi pe care nu le-ai avut.
Este moral să ceri să-ți fie respectate drepturile prevăzute de lege, nu să ceri drepturi interpretate în folos personal. Dacă pentru ceea ce ai făcut peste îndatoririle de serviciu ai fost recompensat, nu este moral să supralicitezi .
Este moral să ceri ca și cei care astăzi sunt nedreptățiți de lege, militarii angajați pe bază de contract, să beneficieze de aceleași drepturi ca toți cei care au jurat pentru apărarea țării și cărora  trebuie să le fie acordat la pensie  același respect pentru ceea ce au făcut pentru țară ...TOȚI...NU NUMAI UNII.
Este imperios necesar  SĂ DEMONSTRĂM ȚĂRII CĂ NU DORIM DREPTURI  ÎN PLUS CI APLICAREA  LEGII !
Nu cred că putem demonstra acest lucru prin urlete, țipete, amenințări, etc., ci prin acțiuni legale. Prin acțiuni care să nu degenereze în RENUNȚAREA LA VALORILE DEMOCRATICE ALE SOCIETĂȚII.
DEMOCRAȚIA ÎNSEAMNĂ RESPECTUL CELUI DE LÂNGĂ TINE, RESPECTUL OPINIILOR LUI, RESPECTUL FAȚĂ DE CEL CARE SE GÂNDEȘTE LA BINELE GENERAL, NU PERSONAL, RESPECTUL GENERAL , ÎN SPIRITUL LEGII.
NU PUTEM APROBA TOTI UN PROIECT, PROTOCOLUL DE COLABORARE  AL ASOCIAȚIILOR MILITARE ( mai puțin AMCMRR care nu dorește, prin liderii săi o colaborare reală între toate asociațiile rezerviștilor din sistemul de securitate națională) pentru că nu toți avem aceeași concepție față de ceea ce înseamnă sistemul, asociațiile sale dar și respectul față de lege.
Putem însă să spunem societății civile că trebuie să ne respecte sacrificiile făcute pentru țară, prin punerea în aplicare a LEGII PENSIILOR MILITARE.

Președintele Asociației ”ROMIL” Filiala București

                      Col.r. Tudor Marian
SUNTEM ALĂTURI DE POSTURILE DE TELEVIZIUNE ANTENA 3, ANTENA1, ANTENA STARS, EUFORIA TV, ZU TV

Rezultatul iniţiativelor şi acţiunilor unor militari, polițiști și funcționari publici cu statut special activi, în rezervă și retragere, care încearcă să ofere opiniei publice o imagine mai apropiată de realitate a instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională, având obiectiv distinct “apararea drepturilor si libertatilor omului”,

ASOCIAȚIA ”ROMIL”- FILIALA BUCUREȘTI

 ÎȘI EXPRIMĂ DEZACORDUL FAȚĂ DE ACȚIUNILE ABUZIVE ALE ANAF împotriva unor posturi de televiziune cu audiență deosebită în ROMÂNIA și nu numai, cu scopul bine determinat de suprimare a acestora.

Suntem alături de TRUSTUL INTACT, de posturile de televiziune amenințate cu “ aruncarea în stradă “ de către o instituție a unui stat ce se consideră democratic dar care, încalcă, în cel mai grosolan mod, libertatea de exprimare.

Membri Asociației ”ROMIL” – Filiala București apreciază atitudinea ANTENEI 3, în special prin vocea domnului Radu TUDOR,  față de militari, față de problemele acestora și sperăm că lupta dusă pentru afirmarea adevărului și spiritului dreptății de către realizatorii, reporterii și întregul personal al Grupului INTACT va fi încununată de succes

Președintele Asociației ”ROMIL” – Filiala București
                     Col.(r.) Marian TUDOR


miercuri, 17 februarie 2016

ASOCIAȚIA ”ROMIL” FILIALA BUCUREȘTI

             Asociația “ROMIL” Filiala București, parte a Asociației “ROMIL” România cu sediul în Craiova, este persoană juridică română de drept privat, nonguvernamentală, nonpartizană, non-profit și independentă, cu activitate de educaţie civică și apărare a drepturilor omului, în temeiul Ordonanţei Guvernului nr.26/2000 cu privire la asociaţii și fundaţii, cu modificările și completările ulterioare.

Asociaţia este rezultatul iniţiativelor şi acţiunilor unor militari, polițiști și funcționari publici cu statut special activi, în rezervă și retragere din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională care încearcă să ofere opiniei publice o imagine mai apropiată de realitate a instituţiilor din sistemul prezentat mai sus și care are scopul de a crea un cadru organizat de promovare şi valorizare a experienţei, pregătirii profesionale, sentimentelor naţionale şi calităţilor morale ale membrilor societăţii civile care au lucrat sau lucrează în instituţiile cu atribuții în asigurarea securității României. 

Conform documentelor constitutive, Asociația “ROMIL” Filiala București militează pentru transparenţa instituțională și apărarea demnităţii şi onoarei militarilor, polițiștilor și funcționarilor cu statut special activi, în rezervă şi retragere, precum şi ale membrilor societăţii civile, dar și pentru promovarea persoanelor cu competenţă intelectuală şi integritate morală potențiali contributori la procesul democratizării instituţiilor la nivel național.

Totodată, în cadrul dialogului social, Asociația “ROMIL” Filiala București dorește să fie un partener echilibrat, împreună cu asociații și organizații sindicale care militează pentru apărarea drepturilor, libertăților, intereselor legale și legitime ale tuturor categoriilor de militari activi, în rezerva și retragere.

Asociația “ROMIL” Filiala București își declară deschiderea de a fi un colaborator activ atât pentru Președinție, Parlament, Guvern și celelalte instituții cu atribuții în domeniul apărării naționale, ordinii publice și siguranței naționale.

Obiectivele Asociației “ROMIL” Filiala București:
-implicarea activă în elaborarea, amendarea sau revizuirea pachetelor legislative din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale;
-promovarea transparenței în elaborarea proiectelor de acte normative și implementarea măsurilor de reformă, în concordanță cu cerințele mediului național și internațional, în scopul evitării abuzurilor și exceselor;
-organizarea și participarea la conferințe, simpozioane, colocvii, precum și la cursuri și seminarii în domeniul drepturilor omului și al mecanismelor instituțiilor democratice interne și internaționale ;
-promovarea schimbului liber de idei, soluții, studii și cercetări aplicative în domeniile de interes;
-promovarea de parteneriate cu organisme publice și private din țară și străinătate pentru identificarea unor soluții constructive în domeniul specific;
-prevenirea conflictelor și gestionarea crizelor prin favorizarea dialogului între părți în domeniul protecției sociale a categoriilor socio-profesionale de interes;
-monitorizarea respectării și apărării drepturilor omului, în mod deosebit pentru persoanele aparținând instituțiilor din sistemul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, în conformitate cu legislația internațională, Convenția Europeană a Drepturilor Omului și alte documente internaționale la care Romania este parte;
-participarea la monitorizarea procesului electoral prin observatori, membri și președinți/vicepreședinți ai comisiilor electorale;
-promovarea, dezvoltarea și implementarea culturii de securitate și apărare;
-monitorizarea modului de aplicare a tratatelor internaționale la care România este parte.

Realizări:
În perioada de la înființare și până în prezent, Asociația “ROMIL” Filiala București a fost, prin reprezentanții săi, parte a dialogului instituțional pe problematica Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat și a OUG 57/2015, prin organizarea de întâlniri cu reprezentanții comisiilor pentru apărare, muncă, s.a. din Parlamentul României, cu cei ai ministerelor și celorlalte instituții din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, prin formularea și susținerea de amendamente la actele normative amintite.

Proiecte în derulare:
-continuarea dialogului pe problematica Legii nr.223/2015 privind pensiile militare de stat și a reglementarilor conexe aplicării ei;
-realizarea unor activități cu largă participare pe tema reformei instituțiilor din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, a dreptului la asociere și a dialogului social aferent, la care vor fi invitați reprezentanți ai Președinției, Parlamentului, ministerelor și altor instituții din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, precum și ai oricaror forme de asociere cu obiective în acest domeniu.

Date de identificare a Asociației ”ROMIL” Filiala București:
a. Data înființării Asociației ”ROMIL” Filiala București:
-22.12.2015, prin Încheierea rămasă definitivă, dată în Ședința din 05.11.2015 de  Instanța Judecătoriei sector 5, aflată în Dosarul 18289/302/2015;
b. Numărul și data înscrierii în Registrul special al asociațiilor și fundațiilor:
-82/16.12.2015- Partea I A-Secțiunea 1 al Judecătoriei sector 5 București, conform Certificatului de înscriere a persoanelor juridice fără scop patrimonial, înregistrat la nr.18289/302/2015 din data de 22.12.2015;
c. Adresa sediului asociației:
-București, sector5, strada Dumbrava Nouă, nr.41, bloc S18, scara 1, etaj 7, apartament 30, cod poștal 051148;
d. Codul de identificare fiscală: 35407237, acordat de Agenția Națională de Administrare Fiscală sector 5, prin Certificatul de înregistrare fiscală seria A, nr.0999439 / 14.01.2016;
e. Structura de conducere a Asociației ”ROMIL”  Filiala București, la data înființării acesteia, 22.12.2015, pentru un mandat de 4 ani:
Consiliu director format din: Președinte-Col.r. Tudor Marian;
        Vicepreședinte- Cms.șef.r. Mihalcea Grigore;                                                                    Membru-Lt.col.r. Nicolae Filoftea;

Secretar-Lt.col.r. Icleanu Dragoș;
Consilier juridic- Cms.șef.r. Petrescu Luminița.
f. Date de contact:
E-mail:-Asociația “ROMIL” Filiala București < romilbuc@gmail.com >
-Personal, al Președintelui Asociației ”ROMIL” Filiala București,
col. r. Tudor Marian < tudormarian37@yahoo.com >
-Personal, al Secretarului Asociației “ROMIL” Filiala București, lt.col.r. Icleanu Dragos < dragos.icleanu@yahoo.com >
Telefon:-Președintele Asociației ”ROMIL” Filiala București, col. r. Tudor Marian- 0761.684.325;
-Secretarul asociației: lt.col.r. Icleanu Dragoș-0744.133.212;


Președintele Asociației ”ROMIL” Filiala București
Col.r.

Tudor Marian