PENSIILE
DE SERVICIU ALE MILITARILOR ȘI POLIŢIŞTILOR - 80% DIN BAZA DE CALCUL
Comisia
pentru buget a Senatului a adoptat, marţi, un amendament potrivit căruia
militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special, cu vechime de
cel puţin 25 de ani, vor beneficia, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de
pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul, faţă de 65% cum este,
în prezent, în OUG 57/2015.
Senatorii
din comisie au adoptat şi un amendament privind plafonarea pensiei stabilite,
recalculată şi actualizată la cuantumul de 100% din baza de calcul. Senatorii
au dezbătut şi avizat în acest sens proiectul de lege pentru aprobarea
ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului
plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi
unele măsuri fiscal-bugetar, în prezenţa reprezentanţilor sindicatelor din
domeniul apărării.
Membrii
comisiei au decis, astfel, revenirea la procentul de 80%, cum era în Legea
223/2015 privind pensiile militare de stat, dar au stabilit un plafon pentru
aceste pensii. Potrivit celor adoptate de comisie, 'militarii, poliţiştii şi
funcţionarii publici cu statut special, cu vechime cumulată (...) de cel puţin
25 de ani, beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de
serviciu, în cuantum de 80% din baza de calcul'.
'Pensia
stabilită, recalculată şi actualizată nu poate depăşi cuantumul de 100% din
baza de calcul'. Ordonanţa urmează să intre în dezbaterea plenului Senatului
care este primă Cameră sesizată. În decembrie 2015, Guvernul a aprobat
ordonanţa de urgenţă prin care se modifica, între altele, Legea 223/2015
privind pensiile militare de stat, astfel încât la stabilirea bazei de calcul
folosită în cazul pensiilor militare de stat să fie luate în considerare doar
salariile lunare brute realizate, fără includerea sporurilor şi a altor
drepturi băneşti de care beneficiază militarii, poliţiştii şi funcţionarii
publici cu statut special.
Ordonanţa
mai stabilea că militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut
special, cu vechime cumulată (...) de cel puţin 25 de ani, vor beneficia, la
împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 65%
din baza de calcul. Ministrul Apărării Naţionale, Mihnea Motoc, a justificat
atunci ordonanţa de urgenţă prin faptul că Legea 223/2015 privind pensiile
militare de stat nu era funcţională din cauza unor 'anumite contradicţii' şi a
fost nevoie de găsirea unei formule 'juste, aplicabile şi raţionale' care va
produce o creştere a acestora.