miercuri, 6 iunie 2018

In baza dreptului la informare garantat de Constitutie si a Legii 544/2006, colegul nostru colonel in rezerva Marin NEACSU a intrebat Curtea Constitutionala a Romaniei






CRR către CCR

 Categoria Actualitate 27 afisari 

Ieri, 05.06.2018 am participat la lucrările Forumului Structurilor Asociative a Militarilor, forum care speram să stabilească niște principii și pași de urmat în vederea încercării de rezolvare a problemelor noastre, având în vedere situația creată de conflictul instituțional, situație care spuneam că ar putea să ajute (dar nu e obligatoriu) situația pensiilor militare. Am mai scris în articolul precedent cam la ce anume mă gândeam și speram să reușim, să reușească liderii asociațiilor prezente, să creioneze măcar ce, când și cum vom acționa. Nu voi comenta acum lucrările Forumului, dar cum situația trebuie exploatată, având în vedere și comunicatul CCR și sesizarea Comisiei de la Viena, am considerat că e oportun și am trimis președintelui Curții Constituționale în nume personal, următoarea cerere :
Domnule președinte,
Subsemnatul Neacsu A Marin, domiciliat în Craiova, urmărind cu atenție, ca aproape întreaga țară consecințele  Deciziei CCR din data de 01.06.2018  privind conflictul   instituțional dintre Guvern și Președinție, urmări fără precedent în istoria unei țări care se consideră civilizată, pentru că declarațiile unor oameni politici merg până acolo încât îndeamnă una din părțile aflate în conflict la nesupunere civică și contestarea, prin neaplicare, a deciziei obligatorie și irevocabilă a Curții, îmi manifest îngrijorarea față de această situație care aruncă în aer statul de drept și prevederile constituționale, putând duce la izbucnirea unui conflict intern în rândul societății românești.
Consider în acest sens că îngrijorarea exprimată de comunicatul emis de Curtea Constituțională  în data de 05.06.2018 și înștiințarea forurilor europene sunt justificate și necesare, ca și urgentarea găsirii unei soluții care să nu aducă prejudicii și mai grave populației.
Îmi exprim cu această ocazie sprijinul față de prevederile constituționale privind egalitatea în drepturi a cetățenilor și solicit în calitatea mea de cetățean al  României, țară din care și dumneavoastră faceți parte, în baza dreptului la informare garantat de Constituție și legii 544/2006 să primesc răspuns la următoarele întrebări:
  1. Dacă toți cetățenii, conform Art 1 din Constituție, au aceleași drepturi iar legile sunt aceleași -și egale ca aplicabilitate- pentru toți, de ce această decizie privind conflictul  dintre două instituții publice este considerată prioritară și necesită aplicarea și respectarea ei urgentă, iar o altă Decizie a  CCR, respectiv Decizia 20/2000 care statuează faptul că între militari și magistrați există elemente comune ”care justifică în mod obiectiv şi rezonabil un tratament juridic asemănător al magistraţilor şi al cadrelor militare, inclusiv în ceea ce priveşte regimul de pensionare”  este încălcată de 1 an de zile  și nu a sesizat încă nimeni organismele europene, iar dumneavoastră nu ați   cerut la fel de imperios celor ce o încalcă, să o aplice? Vă informez că această decizie și concluzie a Curții Constituționale, este încălcată grosolan de prevederile Art VII din OUG59/2017, care a blocat, înghețat și  anulat, actualizarea pensiilor militarilor în funcție de creșterea salariilor militarilor activi, dar și indexarea, prin modificarea legii 223, dar menține aceste prevederi pentru magistrați.  Vă rog să specificați, având în vedere cele arătate, dacă  TOATE Deciziile CCR sunt obligatorii pentru toate persoanele fizice și juridice, așa cum menționați în sesizarea trimisă către Comisia de la Veneția, sau există unele decizii care trebuie să fie respectate iar altele care pot fi încălcate.
  2. Mergând pe aceeași idee a egalității în drepturi, vă rog să îmi precizați dacă există o prioritate sau o ordine a rezolvării sau nerezolvării unor sesizări pe care Curtea le primește și dacă da, care este această ordine, care sunt criteriile, pentru a ști când vor ajunge să fie soluționate și sesizările oamenilor de rând, care nu au în spate un partid, un serviciu secret sau un organism de forță. Solicit acest răspuns, având în vedere că pe aceeași Ordonanță 59/2017, Curtea a fost sesizată de Tribunalul Suceava, prin dosarul 236D/2018  înregistrat la CCR încă din februarie 2018, dar  nu are nici măcar termen de soluționare stabilit, deși zeci de mii de pensionari militari așteaptă cu sufletul la gură decizia Curții privind neconstituționalitatea respectivului articol din Ordonanță.
  3. Are cumva Curtea Constituțională mai multe unități de măsură în soluționarea cauzelor sau le soluționează numai pe cele care îi știrbesc autoritatea, iar cele care lovesc în cetățeanul simplu sunt amânate până la calendele grecești sau până dispare reclamantul, pe cale naturală?

Vă rog domnule președinte să îmi răspundeți la fel de urgent cum ați răspuns și refuzului  domnului președinte Iohannis de a pune imediat  în aplicare decizia privind revocarea doamnei Codruța Kovesi asta, ca să înțeleg și eu, și colegii pensionari militari și întreaga națiune, că forul pe care îl prezidați, Curtea Constituțională a României este prima instituție care respectă principiul egalității în drepturi și nu face diferența între vlădică și opincă.  
Aștept răspuns în scris, punctual și având la bază prevederile Constituției României.

Neacșu Marin                                                                                                       06.06.2018


Domnului Valer Dorneanu, președintele Curții Constituționale a României