joi, 20 iulie 2017

DECLARATIA MINISTRULUI APARARII NATIONALE FACUTA IN SEDINTA GUVERNULUI ROMANIEI DIN DATA DE 20.07.2017
              Ministrul Apărării Naționale, Adrian Țuțuianu, care a precizat în ședința din 20. 07.2017 a Executivului că pensiile militare nu vor fi afectate de preconizatele schimbări legislative, algoritmul de calcul urmând să rămână neschimbat:
             "Asistăm la o plecare masivă din sistem a unor oameni care sunt la nivelul maxim de competenţă profesională şi care pot să aducă un plus organismului militar. Vă rog să fim de acord cu câteva principii astăzi şi să continuăm discuţiile apoi cu Ministerul Muncii şi cu celelalte instituţii implicate. În primul rând, fac afirmaţia că pensiile militare sunt plătite prin bugetul Apărării Naţionale şi nu din bugetul asigurărilor sociale. Este o situaţie similară în toate ţările membre NATO şi UE."
            "În situaţia modificării actualei legi a pensiilor militare, noi suntem de părere că trebuie păstrat acelaşi algoritm de calcul în cazul pensiei.Totodată, valoarea pensiei nu va depăşi sută la sută din baza de calcul şi nu vor fi afectate pensiile aflate în plată, acestea rămânând la valoarea actuală. Am simţit nevoia să facem aceste precizări pentru a-i lămuri pe cei din sistemul militar că nu avem intenţia să creăm probleme suplimentare care să genereze plecări din sistem."
                  Declaratie preluata astazi 20.07.2017,ora 11:12, de pe RomaniaTV.
                  Consiliul Director al Asociatiei ROMIL